Atacantul Dorel Zaharia a declarat ca a ales sa vina la UTA deoarece gruparea aradeana a fost singura care i-a facut o oferta concreta de transfer definitiv si nu de imprumut, lucru neagreat de fostul varf al Stelei. Zaharia a mai explicat ca presedintele din Ghencea, Vasile Argaseala ar fi incercat sa il redirectioneze spre Buzau, dar a fost refuzat de fotbalist.
"Am fost chemat de Argaseala in biroul sau si mi-a aratat un contract de imprumut la Gloria Buzau, dar l-am refuzat. Eu nu doream sa plec decat definitiv, nu si imprumut. Buzau si Bistrita ma doreau doar asa, deci i-am refuzat. UTA a fost echipa care a venit cu o oferta concreta si am acceptat-o. Nu consider ca e un pas inapoi fiindca eu mi-am pastrat mereu capul pe umeri. Am vorbit si cu Marius Lacatus, care mi-a zis ca aici sunt oameni seriosi si ca la Arad nu este un balon de sapun" a spus Zaharia
(Sebi Siclovan)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER